14 octombrie 2015

Fereşte-mă, Doamne, de „prieteni” că de vecini nu mă mai scapă nimeni

"Viaţa la bloc e o adevărată poezie. Numai cine nu a experimentat asta nu ştie ce înseamnă adrenalina. Nu oricine e făcut să reziste provocărilor pe care le presupune traiul alături de alte zeci de suflete construite din cele mai diverse materiale. Este, dacă vreţi, un contiunuu test de rezistenţă.


Vecinul meloman : este răspândit peste tot şi pentru că nu e pe cale de dispariţie, nu trebuie protejat. Melomanul îşi alege cele mai nepotrivite momente pentru a-şi potoli setea de acorduri. De fapt momentele îl aleg pe el dar asta nu te încălzeşte cu nimic. Dis de dimineaţă, în loc de cocoş te trezeşti în sunet cristalin de vioară. Nu-i nimic, îţi spui, se poate şi mai rău. Şi vecinul ţine musai să îţi dea dreptate pentru că, om de treabă fiind, după o juma de oră opreşte muzica şi începe să fluiere ce-a auzit. :shock: După juma de oră de fluierat, o reia de această dată cu „pam-pam-pam” Şi ăla e momentul în care te întrebi ce mai face oare dragul de
Vecinul manelist care, odată pornit, nu mai poate fi oprit nici de întreruperea energiei electrice, nici de cea a gazelor, a apei potabile, a nimic în general. Specia rezistă tuturor intemperiilor, rezistă în orice condiţii şi, mai ales, ştie cum să treacă peste astfel de neajunsuri. Atât timp cât are Guţă, simte că are de toate. De ce? De aia. Pentru că el poate. Pentru că are întotdeauna o soluţie. Aşa cum te asiguri că nu râmăi fără pastile de dureri de măsele, el se asigură că nu rămâne fără Guţă. Dacă în alte cazuri coafura rezistă, în cazul lui bateria rezistă şi rezistă şi „lacrimile curge pe obraji şi banii se numără în ciuda dujmanilor”. Spre deosebire de meloman, manelistul nu te trezeşte cu noaptea-n cap ci în creierii nopţii pentru că lumina îi scurtcircuitează neuronii aşa că în timpul zilei stă ascuns în vizuină şi doarme. Orice încercare de anihilare e inutilă şi necesită prea mult timp şi energie deoarece sunt prea mulţi şi se înmulţesc în ritm ameţitor. Dai într-unul, apar trei… zeci.
Nu cred să existe metodă de răzbunare pentru că, anul trecut, manelistul de la 8, ar fi trebuit să fie „torturat” de melomanul de la 7. Torturată am fost eu pentru că, după o oră de dujmani şi fără număr, a început să zbiere de la 7 un „roacăr” supărat. Vă imaginaţi cum se auzea la mine, la 6, mixul ăla? :evil:
Vecinul „iubăreţ” : ăsta e cel mai simpatic şi parcă nu aş vrea să insist, tocmai pentru că e băiat mişto. După ce te-ai trezit în sunet de „huţa, huţa, huţa, ce duios ţipă vecinuţa…”, dimineaţa la lift, observi uimit că vecinuţa se întoarce acasă din tura de noapte deşi poţi jura că erau două voci care nu te-au lăsat să dormi. Ce faci? Simplu :  îi tragi cu ochiul şi  îi dai de înţeles că te bucuri că flacăra pasiunii lor nu s-a stins apoi îi feliciţi pentru frumoasa şi trainica lor căsnicie. :oops:
Vecinul gurmand : e un caz aparte care merită studiat. Pentru că el e genul de om care-şi face vara car ca să-l folosească iarna. El e cel care te trezeşte Duminica dimineaţa pentru că îşi bate şniţelele sau îşi toacă vinetele. Şi bate mult, semn că ori e un tic nervos, ori face mâncare pentru o cantină. Dar le bate şi le lasă aşa până seara când… ca orice om normal, te pregăteşti de culcare şi speri la o seară liniştită. Îţi deshizi geamul să dormi în aer curat şi te duci la duş. La întoarcere eşti întâmpinat de arome de ceapă călită, slănină prăjită, ou prăjit, varză călită. Toate astea în dormitorul tău Cea mai bună variantă în acest caz ar fi să îi faci o vizită cu farfuria în mână dar nu prea poţi mânca prăjeli mai ales la ore aşa târzii. Aici nu e atât de grav pentru că e prezibil. Cioc-cioc-ul de dimineaţă e semn că seara trebuie să te baricadezi în casă. Cu cei de mai sus e mai rău că nu te poţi ascunde."
Pe vecinul barfitor !! il descriem in alta maxima a zilei ...

 "

Un comentariu:

  1. Vreau să vă împărtășesc cu toții aici despre cum îmi obțin împrumutul de la dl Benjamin, care mă ajută cu împrumut de 400.000,00 Euro pentru îmbunătățirea afacerii mele, a fost ușor și rapid atunci când aplic pentru împrumut când lucrurile se înrăutățesc cu afacerea mea dl. Benjamin îmi acordă împrumut fără întârziere. aici este e-mailul domnului Benjamin / contact whatsapp: +1 989-394-3740, lfdsloans@outlook.com.

    RăspundețiȘtergere