14 octombrie 2015

Bârfitorul, vecinul care ştie tot şi spune tot

Acest tip de personaj nu ratează niciun amănunt din viaţa celorlalţi: cine şi-a luat mobilă nouă, cine bea prea mult sau cine duce o viaţă, după standardele lui extrem de riguroase, imorală.
Colectivităţile ideale, mai ales în aglomerările urbane, sunt un mit, susţin sociologii şi psihologii. Vecinii care fac viaţa celorlalţi un iad sunt nelipsiţi din orice comunitate numeroasă. Cu ajutorul specialiştilor psihologi şi sociologi şi după câteva ore de vox populi, „Adevărul" a stabilit zece categorii de vecini de coşmar, pe care vi le va prezenta săptămânal. Acestea sunt: 

1. Nespălatul 
2. Meşterul Casei 
3. Zgomotosul 
4. Istericul 
5. Reclamagiul 
6. Bârfitorul 
7. Agresivul 
8. Distratul 
9. Iubitorul de animale 
10. „Big Brother"
 Bârfitorul este vecinul care te opreşte pe scară, exact când te grăbeşti mai tare, să te pună la curent cu noutăţile. Aluziile de genul „întârzii la serviciu" nu au niciun efect asupra lui pentru că ce are el de spus este mai important decât timpul celorlalţi. Este o „enciclopedie" de informaţii mai mult sau mai puţin reale despre toţi vecinii săi şi rudele acestora. Generos, împărtăşeşte datele culese cu oricine vrea să-l asculte, exagerând sau inventând acolo unde realitatea este prea searbădă. Pentru că are mereu nevoie de noi amănunte picante, îşi spionează vecinii, atent la orice murmur ce străbate prin pereţi şi cu ochii pe vizor sau pe fereastră. În general, dispune de mult timp liber, aşa că se instalează pe băncuţa din faţa blocului şi nu scapă nicio mişcare. În scurt timp, va şti ce mănâncă la prânz vecinul de la 5, cine a chiulit de la serviciu, cine îşi înşală nevasta sau cine şi-a cumpărat mai multe beri decât îngăduie buna-cuviinţă. 
Psihologii spun că acest personaj se simte marginalizat, aşa că încearcă să pătrundă în proxima colectivitate printr-un „mod de comunicare adesea iraţional". De cele mai multe ori, bârfitorul este copleşit de sentimentul de inferioritate, este invidios, frustrat şi anxios, susţin specialiştii. 
„Bârfa apare din dorinţa individului de a abate atenţia de la sine. Discuţiile despre alţii ne fac să ne detaşăm de lucrurile care ne fac să ne simţim inferiori. De exemplu, cine condamnă zgârcenia vecinului se simte foarte generos, chiar dacă el n-a făcut niciodată vreun gest de generozitate", explică psihologul şi psihanalistul italian Enrica Beringheli, citat de publicaţia „Corriere della Sera". 


Fereşte-mă, Doamne, de „prieteni” că de vecini nu mă mai scapă nimeni

"Viaţa la bloc e o adevărată poezie. Numai cine nu a experimentat asta nu ştie ce înseamnă adrenalina. Nu oricine e făcut să reziste provocărilor pe care le presupune traiul alături de alte zeci de suflete construite din cele mai diverse materiale. Este, dacă vreţi, un contiunuu test de rezistenţă.


Vecinul meloman : este răspândit peste tot şi pentru că nu e pe cale de dispariţie, nu trebuie protejat. Melomanul îşi alege cele mai nepotrivite momente pentru a-şi potoli setea de acorduri. De fapt momentele îl aleg pe el dar asta nu te încălzeşte cu nimic. Dis de dimineaţă, în loc de cocoş te trezeşti în sunet cristalin de vioară. Nu-i nimic, îţi spui, se poate şi mai rău. Şi vecinul ţine musai să îţi dea dreptate pentru că, om de treabă fiind, după o juma de oră opreşte muzica şi începe să fluiere ce-a auzit. :shock: După juma de oră de fluierat, o reia de această dată cu „pam-pam-pam” Şi ăla e momentul în care te întrebi ce mai face oare dragul de
Vecinul manelist care, odată pornit, nu mai poate fi oprit nici de întreruperea energiei electrice, nici de cea a gazelor, a apei potabile, a nimic în general. Specia rezistă tuturor intemperiilor, rezistă în orice condiţii şi, mai ales, ştie cum să treacă peste astfel de neajunsuri. Atât timp cât are Guţă, simte că are de toate. De ce? De aia. Pentru că el poate. Pentru că are întotdeauna o soluţie. Aşa cum te asiguri că nu râmăi fără pastile de dureri de măsele, el se asigură că nu rămâne fără Guţă. Dacă în alte cazuri coafura rezistă, în cazul lui bateria rezistă şi rezistă şi „lacrimile curge pe obraji şi banii se numără în ciuda dujmanilor”. Spre deosebire de meloman, manelistul nu te trezeşte cu noaptea-n cap ci în creierii nopţii pentru că lumina îi scurtcircuitează neuronii aşa că în timpul zilei stă ascuns în vizuină şi doarme. Orice încercare de anihilare e inutilă şi necesită prea mult timp şi energie deoarece sunt prea mulţi şi se înmulţesc în ritm ameţitor. Dai într-unul, apar trei… zeci.
Nu cred să existe metodă de răzbunare pentru că, anul trecut, manelistul de la 8, ar fi trebuit să fie „torturat” de melomanul de la 7. Torturată am fost eu pentru că, după o oră de dujmani şi fără număr, a început să zbiere de la 7 un „roacăr” supărat. Vă imaginaţi cum se auzea la mine, la 6, mixul ăla? :evil:
Vecinul „iubăreţ” : ăsta e cel mai simpatic şi parcă nu aş vrea să insist, tocmai pentru că e băiat mişto. După ce te-ai trezit în sunet de „huţa, huţa, huţa, ce duios ţipă vecinuţa…”, dimineaţa la lift, observi uimit că vecinuţa se întoarce acasă din tura de noapte deşi poţi jura că erau două voci care nu te-au lăsat să dormi. Ce faci? Simplu :  îi tragi cu ochiul şi  îi dai de înţeles că te bucuri că flacăra pasiunii lor nu s-a stins apoi îi feliciţi pentru frumoasa şi trainica lor căsnicie. :oops:
Vecinul gurmand : e un caz aparte care merită studiat. Pentru că el e genul de om care-şi face vara car ca să-l folosească iarna. El e cel care te trezeşte Duminica dimineaţa pentru că îşi bate şniţelele sau îşi toacă vinetele. Şi bate mult, semn că ori e un tic nervos, ori face mâncare pentru o cantină. Dar le bate şi le lasă aşa până seara când… ca orice om normal, te pregăteşti de culcare şi speri la o seară liniştită. Îţi deshizi geamul să dormi în aer curat şi te duci la duş. La întoarcere eşti întâmpinat de arome de ceapă călită, slănină prăjită, ou prăjit, varză călită. Toate astea în dormitorul tău Cea mai bună variantă în acest caz ar fi să îi faci o vizită cu farfuria în mână dar nu prea poţi mânca prăjeli mai ales la ore aşa târzii. Aici nu e atât de grav pentru că e prezibil. Cioc-cioc-ul de dimineaţă e semn că seara trebuie să te baricadezi în casă. Cu cei de mai sus e mai rău că nu te poţi ascunde."
Pe vecinul barfitor !! il descriem in alta maxima a zilei ...

 "

25 septembrie 2015

Chiriasii fac parte din asociatia de proprietari? Ce drepturi au acestia in asociatia de proprietari

Conform legii, asociatia de proprietari reprezinta interesele proprietarilor, nu si ale chiriasilor care sunt inraporturi juridice si contractuale cu proprietarii. Drept urmare chiriasii nu pot face parte sub nici o forma din asociatia de proprietari si nu au nici un fel de drepturi intr-o asociatie de proprietari.
Cel mult, chiriasul poate fi mandatat de catre proprietar pentru a participa si vota in numele acestuia in adunarile generale ale proprietarilor numai daca proprietarul respectiv este membru al asociatiei de proprietari conform documentului numit acord de asociere.



Cine răspunde în solidar, în afară de administrator, pentru prejudiciile create asociației de proprietari?

Persoanele care răspund în solidar pentru prejudiciul creat de o persoană care gestionează mijloacele bănești ale asociației de proprietari (administrator, contabil, casier) sunt persoanele cu ajutorul cărora s-a produs prejudiciul prin tolerarea unor fapte cu bună știință sau din neglijență, prin neîndeplinirea atribuțiilor cu privire la verificare și control, prin nerezolvarea reclamațiilor primite de la proprietari.
Persoanele care răspund în solidar cu făptuitorul pot fi președintele, membrii comitetului executiv, membriicomisiei de cenzori sau cenzorul asociației de proprietari. Asociația de proprietari, prin reprezentant legal, pentru recuperarea prejudiciului se poate acționa și împotriva persoanelor care răspund în solidar.


7 septembrie 2015

Nasterea Maicii Domnului - 8 septembrie


Un zambet are puterea de a indrepta totul. Sper sa aveti parte de cat mai multe zambete in viata…La Multi Ani!